Undeva intr-o crevasa de mult uitata,stearsa de constiinta, se afla un pradator pe care toti il cunoastem,il ignoram,ne batem joc de el,il privim cu simpatie,invidie sau mila.Dar,fara sa stim,noi il hranim prin ganduri,vise,dorinte,cosmaruri si el creste incet pana cand se poate infrupta singur din perspectiva noastra asupra vietii si ne transforma in niste monstrii,genii sau retardati.Depinde de complexitatea viselor si dorintelor deoarece acest monstru are o forma libera,este o esenta usor modificabila caruia noi ii construim invelisul fizic,spiritual.Dar,in acelasi timp,noi nu realizam ca,defapt,pe noi insine ne reconstruim.Sa fie acel monstru,cerberul sufletului,esentei noastre sau doar unul dintre factorii decisivi,lovitura fatala care duce la regenerarea sistemului nostu de valori,pasiunilor,dorintelor,placerii?O alta intrebare simpla cu un raspuns simplu dar totusi atat de complex pentru capacitatile noastre intelectuale.Adica,cum poate un singur lucru sa aiba o influenta atat de mare,sa poate sa schimbe totul intr-un minut si fara sa fie judecat,anticipat sau remediat?Care este forma,puterea,amplitudinea,simplitatea,complexitatea acestui pradator?Cum poate el sa treaca atat de neobservat dar sa il vedem in fiecare zii cum isi exercita controlul asupra unui alt suflet prin intr-o cusca unde va ramane pana la moarte.De ce il condamnam?De ce il imbratisam?De ce il toleram?
Mii si mii de astefel de intrebari se nasc din pantecele constiintei noastre si ne lasa cu acelasi gust amar al dezamagirii si a imposibilitatii de a afla adevarul.Da prietene,suntem condamnati sa suferim din vremurile nasterii acestei rase nobile si barbare,inteleapta si nechibzuita,rationala si nesabuita in timp ce ne amagim cu speranta ca urmasii nostri ne vor salva din acest labirint si ne vor arata lumina cunoasterii,ratiunii si a echilibrului perfect.Ca sa intelegem lumea din jurul nostru trebuie sa intelegem si constructia fizica si spirituala cu care am fost inzestrati de catre Univers.Dar oare cu ce scop?Ce doreste Universul,acest demiurg?De ce ne-a dat un asemenea dar,o asemenea binecuvantare?Ca sa il intelegem?Sa il putem egala?Sa putem crea?Atunci,oara nu suntem noi divinitatile noastre?Creierul,constiinta,intelecul toate sunt componente care pot structura o lume propie de la un schelet,o macheta,la cele mai mici detalii.Sa fie acesta adevarul Universal?Faptul ca el este alfa,si noi vom fii omega?Atunci putem masura totul dupa o lege universala a fizicii:Fiecare actiune are o reactiune opusa,si egala.Deci,creatia va fii distrusa,totul ce traieste,va muri.Are logica atunci.Noi vom fii distrugatorii,cei 4 calareti ai apocalipsei.Atunci scopul nostru e sa ucidem planeta.Dar daca as afirma aceasta idee cu maxima seriozitate,as fii catalogat ca fiind terorist,fanatic,extremist?Fiindca spun asta pe fata,direct?Dar aceasta e doar una dintre multele ipoteze care ar putea justifica existenta noastra.Repet,suntem condamnati sa credem in iluzia ca intr-o buna zii vom afla adevarul.Dar oare,acest progres care a construit stadiul nostru de azi,nu ne complica existenta?Noi ne chinuim atat de mult sa aflam cat mai multe despre ceea ce ne inconjoara in loc sa incercam sa ne descoperim scretele planului nostru spiritual.Privind din acest unghi,noi pierdem contactul cu sufletul nostru,nu mai suntem capabili si ajungem la echilibrul perfect dintre exterior si interior,deci concluzia ar fii ca noi suntem pe un drum a-l involutiei din care doar un eveniment major ne poate redresa.Dar,cum ziceam si mai sus,este doar o ipoteza,un gand.
Sa revenim la creatura noastra care chiar in acest moment cauta cu disperare o iesire din prapastia in care a fost aruncat din nastere.Prin simplul fapt ca tu chiar acuma citesti acest articol,dai o ocazie de iesere a micii tale creaturi.Stiti despre cine vorbesc?Probabil ca da,nebunia,Dementia.O veche zeita care a plutit in campul nostru emotional si intelectual de multi ani,chiar de cand credeam ca pamantul e plat.Desii privita de multe ori negativ,este una dintre influentele care au dus la crearea unor capodopere de arta,clasica si moderna,deci trebuie sa acceptam ca nebunia nu e un raufacator.Poate fii muza sau tiran,creator sau anticrist,binecuvantare sau blestem.Daca privin din acest unghi,realizam ca delirul este ceva subiectiv.Si daca nebunia e subiectiva atunci normalitatea ce este?Cum putem sa definim normalitatea?
Dictionarul spune:Care este aşa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obişnuit, firesc, natural
Dar oare normalitate acesta chiar exista?Va lasa cu acest ultim gand si promit o continuare.
