Timpul trece,trece,trece si ne lasa pe noi,muritorii de rand sa reflectam asupra lui si sa ne intrebam cum trece asa gratios,cum ne atinge bland pana cand ajungem oase.O atingere fatala care isi croieste drum prin etapele vietii.Ca un sarpe care se taraste incet prin organele tale,lasand numai cenusa si praf in urma.Singura urma lasata de noi este o piatra,si ea distrusa de vant,ploaie.Razbunator acest timp.Eu am dat suflet timpului nu mortii.Moartea este doar un mijloc,sclavul,abominatia care il asculta neconditionat,dar uneori,fara lesa,mai i-a un suflet,mai creeaza un cadavru.Putem interpreta acest lucru ca pe o rivalitate,una negativa pentru omenire.Si aceasta moarte lenta impusa de un tiran are si obiceiul prost de a ataca psihicul nostru,de a il forta sa treaca prin diferite stari.O tortura pe care nu o simtit,si adauga un caracter masochist a acestui timp.Dar el ofera un lucru,un mar al discordiei,care a obsedat lumea de la creatie.Puterea.Dulcea senzatie de putere care ne corupe si ne transforma intr-o natiune de drogati.Diavolul este un alt aspect,nume pentru timp,creat de religie pentru a masca acest ucigas fara regrete si mila.Si atunci cine e Dumnezeu?Sa fie abstinenta,umilinta sau chiar speranta.Acea raza in care ne depunem eforturile si visele in urmarirea unei imortalitati futile?Sau o alta sarada prin care timpul ne conduce spre dezintegrare?Aceste intrebari ne pun in lumina neinsmnerarii si cat nu stim despre timp,fiinta superiora,care ne dicteaza fiecare aspect din viata,ca rasa.O specie care abia se chinuie sa intelega fenomene naturale,care abia a pasit in taramul psihicului si a spiritualitatii,care s-a chinuit sa isi creeze divinitatea in sute de ani.Oare instinctele noastre autodistrugatoare sunt cele care ne impiedica sa pasim,incet dar sigur,spre calea iluminarii,asa zisa “mantuire”?Nici macar nu ne cunoastem pe noi insine,si nu suntem in stare sa stabilim relatii inter-personale.Sa fie asta blestemul arbitrului liber si a personalitatilor divergente?O privire mai generala ne arata capabili sa ne organizam in tari,dupa obiceiuri,asemanari.O privire mai atenta ne arata ca niste grupulete,triburi post-moderne care isi urmaresc propiile scopuri.Istoria noastra,patate de razboie sangeroase creeate de acese divergente,de rasa,etnie,religie arata personalitati.Oameni care s-au ridicat deasupra celorlalti pentru a conduce si a lasa o urma in istorie.Nu este aceasta o atitudine egoista,o incercare de a lasa o mostenire oamenilor.Sa privim aceste personalitati cu respect,umilinta sau multure?Sau se le desacram cadavrele pentru ideeile lor individuale.Adevarul este ca multi conducatori se bazeaza pe manipulare.O alta dovada a salbaticiei noastre.Sa fim doar o urma,o mostenire a unei transhumate universale?Un exemplu negativ pentru alte civilizatii?Suntem ironia naturii,prosti dar complicati,cu o personalitate complexa.Vom muri sau vom apuca vremea in care vom vedea esenta lucrurilor.Sau vom devenii o civizatie cu aceeasi sete de putere,sete a unei fiinta primitive,si vom distruge totul in cale spre a ajunge la darul suprem,imortalitatea.Multi interpreteaza imortalitatea ca o urma in istorie.Dar nu toti putem fii imortali.Eventual,daca ne vom cunoaste pe noi si universul nostru.Singura lumina care ne poate duce departe de acest ucigas.timpul.Pazitorul,Gardianul secretelor fizice,spirituale.
Stiti cum se zice:”Fiecare raspuns aduce mai multe intrebari”
Vom apuca sa le raspundem pe fiecare?NU.
